Am găsit un animal sălbatic. Ce fac?

Informaţii esenţiale pentru oricine

IMG_3530

În primul rând îl observi atent de la distanţă, consulţi un specialist şi abia pe urmă iei o decizie. De cele mai multe ori să nu faci nimic sau să faci cât mai puţin, este cea mai bună soluţie.

În această perioadă a anului, mulţi pui de pasăre cad sau zboară din cuiburi şi pot fi găsiţi la sol. Acest lucru nu înseamnă că ei sunt bolnavi sau abandonaţi şi că trebuie neapărat să fie “salvaţi”. Acest lucru poate să însemne că sunt în procesul natural de învăţare a zborului iar părinţii lor sunt în apropiere.

În cazul unui pui de ciuf de pădure, mierlă sau coţofană care are penajul parţial sau complet format şi nu prezintă probleme medicale evidente (fracturi, sângerări, aripi atârnând) cel mai bun lucru este să-l lăsaţi în pace. Încercaţi să va asiguraţi ca în zonă să nu apară câini, pisici sau copii, care să împiedice părinţii puiului de pasăre să îl hranească. Dacă puiul de pasăre este acoperit de puf, cel mai probabil acesta a căzut din cuib şi atunci puteţi încerca să îl puneţi la loc. Localizaţi cuibul, luaţi puiul într-un prosop sau cu mănuşi, aşezaţi-l în cuib şi observaţi de la distanţă dacă apar părinţii. Dacă vă este imposibil să urcaţi până la cuib, îl puteţi lăsa la înălţime pe o creangă. În mod normal părinţii se vor întoarce în mai puţin de o oră să îl hrănească. Dacă cuibul a fost dărâmat de o furtună, puteţi încerca să construiţi dvs un cuib (dintr-o cutie din plastic în care să puneţi bucăţele de hârtie) şi să îl fixaţi în copac unde să puteţi aşeza puii.

IMG_6650

De asemenea, vă puteţi întâlni cu pui din alte specii precum vulpi sau căprioare. Dacă aceştia par sănătoşi cel mai probabil părinţii lor şi vizuina nu sunt departe şi dacă nu sunt în pericol iminent (şosele aglomerate, incendii), cel mai bine este să îi lăsaţi în pace şi să-i monitorizaţi de la distanţă în următoarele zile.

Trebuie reţinut că cea mai bună şansă de supravieţuire a unui pui în natură sunt părinţii săi!

Dacă totuşi sunteţi siguri că puii sunt orfani şi incapabili să aibă grijă de ei înşişi, sunteţi puşi in situaţia să fiţi nevoiți să interveniţi. Cel mai indicat este să cereţi ajutorul oamenilor care au experienţă cu astfel de animale. În Romania nu sunt multe centre de reabilitare a animalelor sălbatice şi cel mai probabil o să fiţi puşi în situaţia să îngrijiţi dvs puiul până la eliberare. Cel mai indicat este ca animalul să ajungă la un veterinar competent, care va putea să evalueze starea de sănătate a puiului şi să vă îndrume cu informatii pertinente.

Primul lucru pe care trebuie să îl faceţi este să va documentaţi corespunzător despre ce implică îngrijirea unui astfel de pui. Să stabiliţi specia, hrana, programul şi condiţiile de hrănire specifice speciei şi în funcţie de acestea să luaţi o decizie responsabilă. Creşterea puilor de animale cere un efort mare de timp şi resurse considerabile (hrăniri din oră în oră în funcţie de vârstă şi specie şi tipuri de hrană câteodată dificil de procurat).

IMG_5754

Dacă se întâmplă să vă intre în casă un şarpe, un liliac sau o pasăre, în primul rând, nu vă panicaţi! Încercaţi să-i oferiţi posibilitatea de a ieşi din casă în linişte. Eliberaţi obiectele din calea animalului şi de cele mai multe ori acesta va pleca. Dacă se ascund şi este nevoie să vă apropiaţi şi să le manipulaţi (şi nu există cineva cu experienţă să va ajute), întodeauna folosiţi mănuşi, prosoape şi obiecte moi ce nu le pot răni şi prin care să nu fiţi răniţi nici dvs.

Un şarpe poate fi mutat uşor cu ajutorul unui băţ pe care se va încolăci. Un liliac sau un arici poate fi prins într-un prosop şi pus într-o cutie de carton. Păsările pot fi prinse cu mincioguri de pescuit. De multe ori pe timp de iarnă, păsările intră în casele oamenilor datorită frigului de afară. Dacă acestora li se oferă, în linişte, căldură, mâncare şi apă, ele îşi vor reveni şi îşi vor lua zborul.

În principiu, animlele sălbatice sănătoase evită pe cât posibil contactul cu oamenii. Aşa că dacă vă întâlniţi cu un adult şi vă puteţi apropia de el, acesta ori este în stare de şoc ori suferă de o patologie de cele mai multe ori gravă. Cele mai frecvente probleme sunt traumatismele cranio-cerebrale, fracturile, şocul de stres, bolile infecţioase sau terminale, intoxicațiile, hipotermiile sau hemoragiile. În acest caz este necesar consultul unui medic veterinar la faţa locului ori într-un cabinet.

IMG_3567_2

De multe ori animalele în stare de şoc lăsate în pace îşi revin de la sine atât timp cât sunt menajate şi factorii stresori sunt îndepărtaţi (de ex: o pisică care a alergat o pasăre, o vulpe hăituită). Dacă luaţi decizia să interveniţi în ajutarea animalului, trebuie să vă informaţi cum puteţi manipula şi transporta animalul în funcţie de specie şi caracteristicile lui. Pentru majoritatea păsărilor şi mamiferelor de mică dimensiune cutiile de carton bine aerisite (cu găuri de mici dimensiuni) oferă un mediu de transport adecvat. Pentru animale mai mari se recomandă folosirea de transportoare speciale (cuşti de câini) care să fie acoperite cu o pătură. Suplimentar puteţi pune pe fundul cutiei hârtie, ziare, fân sau rumeguş care să ofere un suport moale. De recomandat este să se introducă şi sticle de apă caldă învelite în prosoape pentru a încălzi animalul care de multe ori este hipotermic.

IMG_6383

Foarte important este ca pe timpul manipulării şi transportului să fie cât mai multă linişte şi întuneric! Animalele sunt deja speriate şi factorii stresori suplimentari pot agrava condiţia lor medicală. Trebuie ţinut cont că animalele sălbatice pot avea boli transmisibile la om, de aceea este foarte important să vă protejaţi cel puţin cu mănuşi. Paraziţii externi (râia, puricii, căpuşele, dermatofiţia) se întâlnesc frecvent la mamifere, iar salmonelozele, psitacoza, colibaciloză sau micobacteriozele se pot lua de la păsări. Virusul rabic, deşi extrem de rar ca incidenţă, poate fi luat prin muşcătură de la lilieci sau vulpi. Dacă întâlniţi vulpi cu un comportament bizar (se apropie voluntar, par a fi blânde) sau lilieci care zboară aberant pe timp de zi, încercaţi să vă îndepărtaţi cât mai repede şi să sunaţi autorităţile invocând suspiciunea de rabie. Dacă sunteţi muşcat, prezentaţi-vă de urgenţă la un spital pentru a vă vaccina.

Odată ajuns la cabinetul veterinar, medicul va evalua starea de sănătate a animalului şi va decide în funcţie de patologia de care suferă şi de condiţiile speciale ce ar impune recuperarea medicală, dacă animalul sălbatic este tratabil şi reabilitabil sau dacă cea mai bună decizie este eutanasierea lui.

Scopul salvării şi tratării animalelor sălbatice trebuie să fie întodeauna eliberarea lor în natură. Pentru a ajunge la acel moment este necesar ca ele să fie total funcţionale atât fizic cât şi psihic.

IMG_6588_2

Trebuie reţinut că animalele sălbatice nu pot fi eliberate cu vreun handicap pentru că ele nu vor supravieţui în sălbăticie. Un handicap vital este considerat şi habituarea (obişnuirea) lor cu oamenii, astfel pe timpul tratamentului, contactul cu oamenii trebuie să fie cât mai redus.

De asemenea, ţinerea în captivitate a animalelor sălbatice cu handicap, pe lângă faptul că este ilegală, obligă animalul să trăiască o viaţă de stres, dezechilibrată şi neadecvată nevoilor specifice speciei din care face parte. De aceea de cele mai multe ori este mult mai corect faţă de animal ca acesta să fie eutanasiat. Există şi câteva sanctuare special amenajate pentru anumite specii de animale sălbatice (urşi, păsări răpitoare), dar acestea evident au limitele lor ca spaţiu şi resurse.

Odată ce aţi luat decizia să vă ocupaţi de îngrijirea unui animal sălbatic aveţi obligativitatea să informaţi autorităţile şi să le comunicaţi acest lucru. Va trebui să contactați DSV-ul local şi să cereţi un permis temporar de deţinere a animalului pe perioada tratamentului:

Legea 205/2004 privind protecţia animalelor republicată.  

Capitolul II – Condiţii privind deţinerea animalelor

Art. 11

(3) Deţinătorii de animale pot deţine animale sălbatice pe o perioada determinată de timp, în vederea îngrijirii şi recuperării fizice, pentru animalele aflate în impas de supravieţuire, cu acordul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţă Alimentelor.

 

Ovidiu Rosu, DVM Vier Pfoten