Pacienţi sălbatici ţepoşi

Provocări pentru medicul veterinar

  Ariciul este un pacient frecvent întălnit de medicii veterinari, care se ocupă şi cu animale sălbatice. Se pot deosebi două specii europene: E. roumanicus şi E. europeus, cu anumite zone de hibridizare între ele. În afară de acestea, mai putem întâlni în cabinetele noastre şi specii, care nu sunt autohtone, dar au devenit/devin o modă de a fi ţinute ca şi pet.

Greutatea acestor animale variază între 800-1200 g., cu un dimorfism sexual relativ pronunţat- masculii fiind mai mari.  Atinge greutatea maximă la aproximativ 2 ani. Este o specie poliestrică, produce de obicei două cuiburi pe an.  Primul cuib se naşte prin mai, iar al doilea prin septembrie-octombrie, gestaţia durând 35+/- 4 zile. Cuibul este format din 3-5 nou-născuţi, care se nasc cu 10-25g. Ajung la maturitatea sexuală la 8-10 luni. În mediul natural pot să trăiască 6-8 ani, în captivitate putând ajunge chiar şi la 10 ani. Studiile efectuate in Anglia arată că în mediul natural rar depăşesc 2 ani. Corpul lor este acoperit de țepi, care sunt de fapt fire de păr modificate și sunt în număr de aproximativ 5000/animal. Temperatura corporală variază între 34,0- 36,8 C.

Sunt animale nocturne, dar cu toate acestea, destul de des întâlnite de oameni şi ”salvate” fără motiv. Dacă totuși le întâlnim ziua, poate fi motiv de îngrijorare. Excepție fac puii din cuibul de toamnă, care câteodată sunt nevoiți să se hrănească și ziua, ca să ajungă la o condiție fizică, care să permită hibernarea.

În praxisul nostru o problemă destul de frecventă este situația puilor orfani. În astfel de cazuri trebuie să evaluăm vârsta, condiția fizică și să stabilim un protocol de creștere. Vârsta putem să o apreciem după următoarele:

  • Nou-născuții nu au țepi, au ochii închiși, nu manifestă încă reflexul de ”ghemuire”. În câteva zile apar niște țepi albi, moi.
  • La 2 săptămâni încep să-și deschidă ochii
  • La 3 săptămâni apare reflexul de ”ghemuire”
  • La 4 săptămâni au deja țepi permanenți.

arici2

Creșterea acestor puiuți este o adevărată provocare. Până la 6 săptămâni, se recomandă lapte praf pentru pisici+ ceai, din trei în trei ore. Când ajung la 100-130 grame, se poate introduce și hrana solidă- constând din ficat, inimă (făcut pastă) sau conservă pentru pisici. Dacâ greutatea lor depășește deja 150 grame se recomandă hrănirea lor seara-noaptea, cu hrană pentru pisici, ouă, carne, vierme de făină, brânzeturi ( controversat de unii), fructe, stafide. O variantă mai utilă și elegantă ar fi hrana semiumedă creată special pentru arici, care se găseşte deja și în pet-shopurile noastre. În această perioadă rata de mortalitate variază în funcție de greutate, astfel:

  • Sub 70 grame: -șanse slabe
  • 70-100 grame: -sunt șanse
  • 100-130 grame: -șanse bune
  • 130-150 grame: – mănâncă deja singuri, favorabil.

Adulții pot să ajungă din diferite motive la noi:

  • hibernarea defectuoasă (70% din morbiditatea din UK este din cauza hibernării)
  • slăbirea excesivă, bolile infecțioase/parazitare
  • răni produse de animale de companie (căinii în special) sau predarea naturală- vulpile (Vulpes vulpes), buha (Bubo bubo) etc.
  • lucrările agricole sau din grădină- tunsul gazonului, arderea vegetației uscate etc.
  • accidentele rutiere- masculii fiind mai predispuși.

Transportul animalelor până la cabinet se poate face într-o cutie de transport sau de carton, respectând anumite reguli de protecție privind salvatorul- ariciul putând fi purtător a câtorva boli, considerate a fi zoonoze.

 Examinarea fizică ar trebui să înceapă deja în cutia de transport, evaluând mișcarea, reacția la stimulii externi, dejecțiile din cutie etc. Cântărirea este extrem de importantă și trebuie monitorizată pe tot parcursul perioadei de vindecare și reabilitare.

Un examen fizic amănunțit de cele mai multe ori necesită anestezie. De preferat ar fi anestezia inhalatorie, cu isofluran sau sevofluran (nu are miros  pregnant, nu irită căile respiratorii) și nu necesită o dietă înainte, aricii vomită foarte rar. Anestezia injectabilă nu este recomandată din cauza acțiunii prelungite- majoritatea animalelor salvate ajung în stare critică. Dacă totuși suntem nevoiți, putem să folosim următoarele:

  • medetomidină/ ketamină -50 microgr.+5 mg
  • ketamină/diazepam- 10mg/kg+1 mg/kg
  • ketamină- 10-20 mg/kg
  • diazepam – 1-3 mg/kg

Folosirea analgezicelor este crucială, influențează pozitiv reușita actului terapeutic. Se pot folosi următoarele:

  • meloxicam- 0,5 mg/kg, sc., p.o./ 24 ore
  • carprofen- 5-10 mg/kg., sc./24 ore sau per os/12 ore
  • butorphanol- 0,2-0,4 mg/kg. im., sc. q6-8 ore
  • ketoprofen- 4 mg/kg im., sc., po., q 24 ore
  • tramadol- 2-4mg/kg, im., sc., q 24 ore.

Metode complementare de examinare ar fi radiografia, ecografia, hematologia și biochimia sângelui.

Cazurile cele mai frecvente cu care ne-am confruntat cu pacienții din această specie, erau cele cu afecțiuni traumatice. Distrugerea masivă a țesuturilor moi au un prognostic grav și necesită terapie de șoc, folosirea analgezicelor, fluidoterapia, antibioterapie, toaleta plăgilor. Foarte des se complică cu miaze (care pot să pară și în caz de diaree, când zona anală se murdărește cu materii fecale), produse de muște din genul Calliphora sau Lucilia. Acestea produc distrugeri tisulare masive, cu eliberare de toxine. Toaleta, îndepărtarea mecanică a viermilor și folosirea Neostomosanului (1:400), pot fi salvatoare.

Afecțiunile ortopedice se pot rezolva prin tehnici preluate din ortopedia animalelor de companie- imobilizarea membrelor, folosirea tijelor centromedulare, a fixatorilor externi, fiind bine tolerate. Animalele care ajung la amputarea unui membru (destul de frecvent se produce deșirarea porțiunii distale a unui membru, care duce la necroză) nu mai pot fi repatriate în natură.

În legătură cu parazitozele externe ale aricilor, putem să spunem, că practic, toate animalele ajunse la noi erau infestate cu diferiți paraziți externi. Cel mai frecvent am întâlnit purici (Archaeopsylla erinacei- numai infestațiile masive produc probleme), căpușe ( pot fi vectori pentru Borelia burgdorferi) și râia ( produsă de Caparinia tripilis). Ivermectina sau doramectina este foarte eficientă, repetată la 7-10 zile. Alte exoparazitoze la care putem să ne așteptăm ar fi râia sarcoptică, Demodex erinacei, Notoedres cati, Otodectes cynotis.

Dintre endoparazitoze merită să amintim Crenosoma striatum- foarte important din punctul de vedere al supraviețuirii puilor din toamnă. Gazdele intermediare sunt melcii, dar se pot infesta și pe cale directă. Des se poate întâlni împreună cu o infestație cu Capillaria aerophila sau se poate suprainfecta cu bacterii. Produce o tuse umedă, cu mortalitate ridicată. Levamisolul, mebendazolul sunt eficiente, fenbendazolul mai puțin. Dacă se asociază și cu o capilarioză, merită să combinăm și cu ivermectine.

Aș încheia cu spusele lui Archilochus- ”Vulpea știe multe trucuri, ariciul unul, dar acela la perfecție”. Pentru informații vreau să mulțumesc prietenilor mei, Dr. Biácsi Alexandra și Dr. Sós Endre.

 

Autor BorkaVitális Levente, Vets4Wild.

 

Lasa un comentariu